Recunosc ca am obiceiul de a da feedback: in magazine, restaurante sau oriunde in ce inseamna relatii cu clientul. Si incerc sa o fac constructiv, fara sa ofensez si sa dau exemple de cum mi-ar placea sa fiu intampinata/servita, orice. De fiecare data inteleg surpriza vanzatorului din fata mea (care realizez ca nu e obisnuit).

Ceea ce nu inteleg, e imposibilitatea de a spune “nu stiu ce sa va raspund, verific si revin cu detalii..” intr-o forma sau alta. De cele mai multe ori, personajul cu pricina se afunda intr-un lant de explicatii “cum crede el ca sta treaba” si care sincera sa fiu ma lasa de fiecare data masca.

Nu ma astept ca un vanzator sa inteleaga reguli contabile sau proceduri legate de bonuri sau retur, de exemplu. Ce ma fascineaza e poate ma repet, incapatanarea de “fanteza” pe subiect a aceluiasi. De cele mai multe ori fara nici o legatura cu realitatea sau vreo cunostinta despre subiect reala.

Abordarea asta am vazut-o din pacate de la chelnarul din restaurant la vanzatorul de magazin sau rep-ul de vanzari auto si in multe alte situatii..

. Cred ca e o problema de educatie, in care a recunoaste ca nu stii un subiect punctual de exemplu, ne lezeaza serios egoul.

Just a thought.

“Astăzi, când se discută atât de mult despre planul de austeritate al Guvernului de la Bucureşti pentru a primi o nouă tranşă din împrumutul contractat cu Fondul Monetar Internaţional, socotim că ar fi bine venit să prezentăm detalii despre condiţiile aderării României la FMI şi primul ei acord cu Fondul, care au fost negociate şi semnate, la Washington, la finele anului 1972. În contextul respectiv, marcat profund de Războiul Rece, a fost un eveniment deosebit, care a luat prin surprindere celelalte ţări socialiste, şi în primul rând URSS….”

Articolul in intregime il puteti vedea pe: http://cotidianul.ro/115537-Cum_si_ce_a_negociat_Romania_cu_FMI_in_anii_80

Sfarsitul anui 2009 dublat de mesajele electorale au setat ”optimist” asteptarile pentru 2010. E adevarat ca mutarea crizei in Europa nu avea cum sa nu ne afecteze, fiind inca atat de dependenti de “dincolo”. 

Ceea ce mi se pare extrem de interesant este efectul de domino direct si imediat al masurilor guvernamentale asupra deciziilor de business. E aproape instantaneu si cred ca asta este rezultatul facturii platite de noi toti in 2009 cand cred ca am invatat ca reactiile rapide si reasezarea in noul context sunt solutii must do.

Dincolo de optimizarile de buget, eficientizarea demersurilor de marketing si costuri operationale, ma bucura disparitia “panicii emotionale” din mediul de business. A mai aparut si conceptul plan A si plan B si realizarea constienta ca business-ul in sine, este un risc asumat, intr-un mediu in schimbare de factori de context: legislatie, globalizare, aparitia de nise si servicii noi, etc. Criza e tot o schimbare, doar una mai serioasa.

In 2009, dezvoltarea de servicii noi, focusul pe valoare adaugata prin consultanta pe obiective de business ca si componenta de baza pentru orice proiect, eficientizarea cheltuielilor operationale si adaptarea creativa la bugetele noi ale clientilor au fost solutii pe care le-am aplicat si care cred eu au fost reteta de succes in orice business.

Desi unul foarte greu, am perceput 2009 ca un an benefic, care ne-a fortat pe toti sa ne adaptam si sa facem acele schimbari necesare si mereu amanate. Cred ca noi toti am iesit mai sanatosi si mai stabili din acest an.

Cred insa ca de deciziile anului 2010, depinde viitorul fiecarei companii pe termen mediu. Investitia in crestere, este cred eu singura carte castigatoare. Desi tendinta e de securizare a statutului actual si o abordare mai conservatoare, diferenta o vor face companiile sanatoase din punct de vedere financiar, dispuse sa investeasca in cresterea cotei de piata si dezvoltare over all.

Just a thought.

Well, aveam o perspectiva idealizata, data probabil de benzile de biciclisti din Herastrau si de pe Kiseleff si de noile facilitati de inchiriere a unei biciclete, atat de populare. Si intr-adevar, pe acestea e foarte ok sa mergi. Mai sunt ceva denivelari sau trotuare cu gropi, dar over all e super in regula. Treaba cu scuterele care te depasesc pe trotuar, o bag in categoria amuzante.

Totusi biking-ul in Bucuresti, in afara acestor trasee e o cursa cu obstacole si pericole . Exclusiv datorita agresivitatii in trafic si cred sincer ca pe langa lipsa de atentie si experienta cu biciclistii a soferilor bucuresteni, sunt si o gramada de nebuni. Cred ca au fost 3 sau 4 situatii in care am sarit pur si simplu din calea vreunui suv intrat pe contrasens sau m-am speriat de dubita care a trecut razant pe langa mine cu soferul ranjind larg de genul “te-am speriat, da?”.

Apoi sunt cainii, evident agresivi cu bicicletele si banuiesc si motocicletele, gazele de esapament pe care le inghiti la semafor si muncitorii din constructii care tin sa fluiere.

Sper ca data viitoare sa pot reveni cu un feedback mai bun.

Concluzionand, satul e sub apa pentru ca autoritatile locale nu au construit digul necesar de protectie. Dl. Basescu are dreptate ca ar fi fost normal (intr-o Romanie normala) ca respectiva doamna sa aiba asigurare. Doamna la randul ei are dreptate ca, cu veniturile ei, asigurarea nu intra in calcul. Dl. Basescu are dreptate ca nivelul invatamantului e praf.

Eu as vrea sa ma opresc asupra a 3 concluzii pe care le-am tras eu:

1.  in relatia autoritati -> calamitate -> persoana fizica si problemele macroeconomice (legate de taierile cheltuielilor bugetare), nota de plata e platita de doamna profesoara (care de altfel nu e de vina direct pentru sistemul de invatamant, performant sau nu, situatia macroeconomica sau de digul din localitate). Prin extrapolare, nota de plata e a noastra a tuturor, doamna cu pricina fiind doar un pion ca noi toti, cu titlu de exemplu.

2. literatura romaneasca abunda, inca de la inceputul secolului trecut de nostalgia calitatii invatamantului romanesc din trecut, versus prezent. Cei din 1930 au ca reper 1900, eu care am inceput liceul in 1994 aveam ca reper de excelenta pe cei din generatia anterioara si ma uit acum cu groaza la cei care termina un liceu in 2010, samd. Concluzia: treaba cu deteriorarea invatamantului ori este o lipsa totala de adaptare, ori un sistem in sincopa de vreo 100 de ani.

3. discutia de mai sus am avut-o cu o foarte draga prietena care locuieste in Elvetia si a carui singur contact cu Romania in afara de prieteni este TV-ul. Ea a facut 2 afirmatii (de fapt mai multe, dar la 2 ma opresc), fara a avea pretentia de a le relua cu exactitate: “Basescu are dreptate, trebuia sa aibe asigurare, si pana la urma, comparativ cu restul salariilor din Romania, ceea ce castiga o profesoara e chiar mult”. Concluzia mea: long live propaganda TV. Indiferent de pozitia sau culoarea politica.

Si tot azi, m-am surprins zambind larg dincolo de facturi, proiecte, pitch-uri, oferte si alte multe preocupari, avand nevoie sa spun “multumesc” clar si raspicat, sa zambesc larg tuturor pe care i-am intalnit.

De mult prea multe ori ne este mai usor sa ne plangem, sa uitam ca suntem ceea ce dam inapoi celor din jur, sa lasam energiile negative sa ne copleseasca.

Daca as extrage o lectie a zilei, aceea ar fi ca e usor sa judeci, sa fii aspru, critic, sa ingadui putine celor din jur. Este mult mai greu sa intelegi, sa respecti puncte de vedere diferite si pana la urma sa alegi “greater good”, decat propriul unghi, uneori poate, insuficient.

Azi mi-am propus sa fiu recunoscatoare, pentru frumusetea si complexitatea oamenilor care ma inconjoara. Atat.

Treaba asta cu citatele e simpla (cred eu), niste oameni destepti au spus lucruri cu talc, artistic si in asa fel incat sa rezonam cu ele. Mai sunt cateva (citate) pe care nu le intelegi din prima, dar am observat ca acestea din urma nu prea au succes.

Citatul meu favorit, care de altfel (poate usor siropos in lumea cinica si mare)  e cel din titlu acestui blog  de Mahatma Ghandi.

Pe urmatoarele locuri (pana acum gasim):

- George Bernard Shaw: ” Reasonable people adapt themselves to the world. Unreasonable people attempt to adapt the world to themselves. All progress, therefore, depends on unreasonable people.  ”

- Henry Kissinger : “Nobody will ever win the Battle of the Sexes.  There’s just too much fraternizing with the enemy. ”

Astept sugestii de citate ca sa le adaug

In DEX definitia e: “Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină”,  si eu una cred ca e o exprimare buna. Daca te intereseaza un pic subiectul constati ca starea de multumire e data de un dozaj anume de hormoni care te fac sa te simti asa ca reactie la anumiti stimuli: chimici pe termen scurt sau emotional pe termen un pic mai lung.

Am putea fii fericiti tot timpul? Nu cred pentru ca natura fericirii este sa reprezinte varfurile dintr-un grafic in comparatie cu altceva.

Nu cred ca e un sentiment “pragmatic”, altfel te-ai simti fericit dis de dimineata cand proaspat trezit realizezi ca esti sanatos, in viata, ca toata lumea din jur e bine si ca ai foarte multe lucruri bune in viata (job, mancare, bani in portofel, etc). De ce fericirea legata de momentul absolvirii, sa spunem al liceului cu o nota mare nu dureaza? Ci e doar de moment, maxim 2-3 zile? Sau de orice alt eveniment fericit vreti voi.

Exista un cinism legat de toate prelegerile motivationale sau de solutiile la pachet pentru “fericire”. E normal sunt destul de multe retete americanizate cu “crede in tine” si alte formule de acelasi tip.

Tal Ben Shahar (titularul cursului de Psihologie Pozitiva de la Harvard) vorbeste despre 3 arhetipuri ale fericirii: cel al maratonistului (care crede ca fericirea este mai incolo, dupa linia de finish: fie ea colegiu, cumpararea unei masini, obtinerea unui job mai bun), cel al hedonistului (obtine fericirea acum fara a te gandi la viitor: live the moment), cel al nihilistului (care nu crede ca fericirea exista date fiind o serie de experiente negative din viata sa si deci nu mai lupta pentru ea).

Exista si cea de-a patra categorie, arhetipul fericirii. Care de fapt e cazul exceptional al celui care este fericit pe drum dar care uita in viitor la morcov. E cel care alege sa munceasca 60 de ore pe saptamana pentru ca  ii face placere dar care are un obiectiv mai indepartat. Altfel spus e o combinatie pozitiva intre primele 2 variante.

Cred ca e subiect de dezbatere. Ce parere aveti voi?

- “29,9 ron” – de Frederic Beigbeder. O carte nonconformista despre industria publicitatii. A fost scrisa in perioada in care autorul ocupa pozitia de copywriter la Young & Rubicam in Franta, cu scopul de a fi dat afara . Si a reusit, fiind exclus definitiv din industrie. ))

Multumesc L, am citit-o pe nerasuflate.

- “Meridianele tacerii” de Cristian Tirtirau. Pe aceasta am primit-o la pachet cu Adevarul parca. Cartea este tot despre un exit. De data aceasta din mediu corporatist si sabloanele modern burgheze ale vietii asezate. Bonus: experienta predecembrista in Romania cu toata mizeria ei gri la pachet.

Si un autor si celalalt viseaza la viata simpla, exotica pe o plaja indepartata desi amandoi traiesc “visul american” (e adevarat unul in Franta si unul in Canada). Cel de-al doilea si-a pus visul in practica, celalalt, studiez pe google si va spun

Nu stiu in subordinea carei primarii (cea generala sau de sector) se afla parcurile dar arata remarcabil. Si in plus multele spatii verzi care nu se pot numi parcuri (fiind prea mici) dar si acestea arata foarte bine. Multele flori sezoniere din oras au fost criticate, dar sincer, mi se pare firesc si ok pentru dorinta atat de arzatoare de a avea un oras european.

Nu mai vorbesc de blocurile anvelopate care au schimbat fata orasului (si daca procesul continua, o sa arate chiar foarte misto), benzile pentru biciclisti in crestere, centrul vechi care in sfarsit se misca si carosabilul, care hai sa fim sinceri e absolut decent.

Da, sunt inca foarte multe lucruri in neregula inca: problema parcarilor, nevoia de mai multa vegetatie, etc. Cred insa ca se simte o schimbare in bine si ma bucura. Putem sa apreciem un pic si sa nu ne  mai plangem?